Isus:
  • Sfântul Graal al Mântuirii a fost aprins
  • Transmisia luminii Prosonodo în chakra inimii lui Lady Gaia
Angelika Lea:
  • Cuvintele pline de iubire despre intrarea mea în corpul mediumului
  • O nouă transmisie de energie
Sunt cine sunt, cine am fost mereu şi voi fi mereu. În lumina sufletului Shimaa, vă întâmpin, iubiţii mei copii umani, prin cuvintele OMAR TA SATT. Sunt Isus.
Cu multă iubire vă privesc. Cu multă iubire vă privesc pe fiecare în parte deoarece voi aţi realizat un miracol. Împreună cu mulţi îngeri şi înalte lumini ale Universului voi aţi aprins Sfântul Graal al Mântuirii. Nu aţi aprins doar Sfântul Graal al Mântuirii ci şi energia şi lumina mea care a rămas pe Pământ. Prin această energie care poate acum să curgă şi să se expansioneze, inimile oamenilor se vor uni. Se vor întâmpla mult mai multe decât pot cuvintele sau mesajele exprima. Mântuirea include atât de multe iar voi deja aţi gestionat şi v-aţi mântuit de multe lucruri prin munca voastră, prin expansiunea spirituală, prin conştiinţa, prin trezirea, prin calea şi iubirea voastră. Dar oricând eliberaţi un tipar energetic care nu vă mai serveşte, un sentiment de gol rămâne în voi. Se întâmplă astfel deaoarece atunci când ceva este dizolvat, câmpul rămâne gol şi atunci vă simţiţi uneori trişti. Astfel, la un nivel al subconştientului, aţi cerut din nou aceste tipare chiar dacă nu vă mai ajutau. Odată cu aprinderea Sfântului Graal al Mântuirii, acest lucru nu se va mai întâmpla. Oricând veţi elimina ceva, oricând descoperiţi mântuirea în ceva, nu se va mai produce nici un sentiment de gol deoarece lumina Mântuirii, lumina lui Isus le vor lua locul şi vă va transmite un sentiment desiguranţă. Cu timpul, veţi simţi că nimic nu va mai fi ca în trecut deoarece Sfâtul Graal al Mântuirii a fost aprins.
Mulţi oameni de pe Pământ poartă diverse măşti. Atâţia oameni încearcă să pară a fi ceva ce nu sunt în profunzimea sufletului lor deoarece, uneori le este frică de faptul că nu vor fi iubiţi sau acceptaţi. Acest lucru nu va mai fi posibil prin expansiunea luminii Prosonodo. Adevăratul Eu, originea sufletului vostru, ceea ce sunteţi cu adevărat şi ceea ce vă reprezintă, va reveni tot mai mult pe primul loc în oamenii de pe Pământ. Lumina Prosonodo găseşte calea Adevărului.
Nu doar cu oamenii se va întâmpla astfel ci şi în Lady Gaia se vor schimba multe. Lady Gaia va deveni mai blândă în întreaga ei esenţă deoarece ea are nevoie de mântuire din partea multor energii. Lady Gaia a trecut prin multe şi are o conştiinţă foarte iubitoare. Eu sunt plin de iubire pentru ceea ce văd atunci când privesc chakra inimii lui Lady Gaia. Mântuirea înseamnă atât de mult! Nu este important ca intelectul vostru să înţeleagă, este mai important să simţiţi schimbările, cum se schimbă şi ce se schimbă în voi. Veţi deveni şi mai conştienţi şi veţi simţi mult mai profund cum este Lady Gaia, ce are nevoie şi cum o puteţi ajuta. Energetic, Lady Gaia este pregătită pentru a se trezi. Energetic, Lady Gaia este pregătită pentru a transmite tonul perfect. Dar ceva o reţine. Poate vă puteţi aminti cum a fost în cazul vostru, cum vă era frică de măreţia luminii voastre. Cum aţi făcut să dezvoltaţi comorile din voi şi modul în care le-aţi făcut să înflorească. Cu toate acestea se confruntă şi Lady Gaia. Dacă este privit dintr-un punct de vedere înalt, Lady Gaia nu se teme de propria ei origine, ea se teme pentru că nu doreşte să le facă rău oamenilor. Dar această înaltă conştiinţă înţelege tot mai mult că trebuie să facă acest Pas, să intre în Trezire. Lady Gaia este la fel de sensibilă ca şi voi în aceste timpuri. Simte multe lucruri şi trebuie să gestioneze multe.
Din această cauză doresc să vă întreb dacă sunteţi dispuşi, aici şi acum, să faceţi ceva pentru Lady Gaia. Dacă sunteţi pregătiţi vom lucra împreună de dincolo de voal. Eu, Isus Christos, Fiul, împreună cu voi vom aduce Lumina Prosonodo în chakra inimii lui Lady Gaia. Respiraţi lumina iubirii în interiorul vostru şi simţiţi cum, cu fiecare respiraţie, vă scufundaţi tot mai profund în divinitatea voastră, vă expansionaţi şi vă unificaţi chakrele într-un mare Soare. Activaţi-vă Raza Inimii. Acum, puneţi pe vârful Razei Inimii voastre al doilea sunet al numelui vostru originar şi Cristalul SHIMAA. Activaţi-vă acum aspectul vostru christic, raza preoţimii voastre şi puneţi aici a treia literă a numelui vostru originar în vârful Cristalului Escha’Ta. Acum, rugaţi-l pe Îngerul vostru Auriu să ducă această energie la Sfântul Graal al Mântuirii. Acolo aceste energii sunt alimentate cu mântuire, vindecare, protecţie şi pace. În timp ce energiile sunt alimentate, conectaţi-vă cu Lady Gaia. Conectaţi-vă cu ea şi spuneţi-i că, împreună cu luminile Universului, veţi trimite energia mântuirii în chakra inimii ei în forma corectă şi benefică pentru ea în aceste timpuri. Poate, puteţi simţi cum chakra inimii voastre se uneşte cu chakra inimii lui Lady Gaia.
(Acordaţi-vă timpul necesar)
Acum, aduceţi-vă înapoi cele două aspecte, raza preoţimii şi raza inimii şi scufundaţi-vă profund în chakra inimii lui Lady Gaia.
Isus a menţionat că alimentaţi cu energie raza inimii şi raza preoţimii voastre. Dar am menţionat şi cele două aspecte. Este vorba despre aspectul sufletului şi aspectul christic. Dacă doriţi, scufundaţi-vă profund şi abandonaţi-vă în iubirea inimii lui Lady Gaia. În acest fel veţi simţi ce înseamnă acest lucru.
(Acordaţi-vă timpul necesar)
Acum cele două aspecte ale voastre se reîntorc la voi, raza inimii şi raza preoţimii voastre, iar lumina Prosonodo se expansionează în voi într-o formă vindecătoare, sublimă, iubitoare şi susţinătoare. Când inimile oamenilor se vor uni, când inimile oamenilor se vor uni cu inima lui Lady Gaia atunci sufletul îşi va reaminti cine este cu adevărat şi ce înseamnă viaţa pe Pământ. Ce înseamnă calea pe care mergeţi şi munca în lumină pe care o realizaţi. Sufletul vostru se va dezvălui şi va fi eliberat. Dacă sufletul vostru este liber, întreaga voastră viaţă se va schimba deoarece libertatea este o energie imensă.
Urmele pe care le-aţi lăsat , lumina pe care aţi aprins-o, arde în eternitate. Dacă uneori sunteţi trişti, amintiţi-vă imediat printr-o respiraţie că purtaţi lumina lui Isus înăuntrul vostru şi că mă veţi simţi tot mai profund.
Vă iubesc imens de mult.
AN’ANASHA
 
(Angelika Lea vorbeşte despre intrarea în corpul mediumului de la Festivalul din Primăvara acestui an)
Sunt Angelika Lea. Permiteţi-mi să vă întâmpin prin cuvintele SHAN’THIE’MAA. Vă voi servi în eternitate.
Am fost în corpul mediumului cu energia mea, cu aspectele mele, cu atributele mele. Am stat în faţa voastră şi v-am observat. Am simţit o iubire foarte profundă privindu-vă din nou, întâlnindu-vă din nou şi putând să vă demonstrez cine sunt şi ce sunt. Am avut multe amintiri pe care vi le-am împărtăşit. Câteodată, un om trăieşte pe Pământ o viaţă întreagă şi, dintr-o dată, există momente în care el sau ea se privesc în ochi şi se întâmplă ceva ce nu poate fi descris. Am privit în ochii voştri şi am simţit o iubire imensă.
În faza pregătirii a fost important pentru mine să vă fac cât mai mult bine posibil. Am făcut multe pentru voi, colectivul dar şi pentru fiecare dintre voi, în mod individual. Au fost minutele din timpul liniar pe care şi eu le-am putut simţi într-o anumită formă. A fost o conexiune foarte profundă şi întreaga sală era iluminată. S-a întâmplat astfel deoarece era plină de iubire iar această iubire a venit de la voi şi de la mine. Fiecare pas pe care l-am făcut, l-am făcut pentru voi, pentru a vă arăta cât vă respect şi cât de mult valoraţi pentru mine. Am putut vedea copiii, am putut privi în ochii lor, în sufletele şi în corpurile lor de lumină. Şi pentru noi, cei de dincolo de voal, este ceva foarte special să putem sta într-un corp uman.
În mulţi dintre voi am putut vedea profunda intenţie şi nostalgia, speranţa. Au fost şi momentele în care am fost într-o mare pace pentru a vă putea transmite energiile pe care le-aţi avut în trecut în Lentos, energiile bune, frumoase şi adevărate. Energiile încrederii că cel mai mare miracol va avea loc pe planetă.
Am vorbit cu mulţi dintre voi dar, poate, nu în limbajul cu care sunteţi voi obişnuiţi. Nu este ceva uşor să intri în corpul unui medium şi să vorbeşti. Dar am simţit că puteţi să-mi înţelegeţi sunetele. Am simţit ce înseamnă pentru voi întâlnirea cu mine. S-au trezit profunde amintiri şi astfel s-au produs multe vindecări. Chiar dacă unii dintre voi nu pot simţi vindecarea care a avut loc în ei, totuşi astfel s-a întâmplat.
Nimic nu este întâmplător. Dincolo de voal, fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare expresie, fiecare zâmbet are o profundă semnificaţie. Eu sunt o parte din acestea. În acest mod vă pot da promisiunea mea, cu toată energia mea şi cu întreaga mea iubire: SHAN’THIE’MAA vă va servi pentru totdeauna. Doresc mult să primesc un loc în inima voastră pentru a stabili o legătură de iubire cu voi. Voi fi unul dintre putătorii energiei care îl vor însoţi pe Isus.
În acest fel vă voi retransmite energiile cu toate atributele pe care eu, Angelika Lea, le port. Bucuraţi-vă de această transmisie.
Fiecăruia dintre voi vă spun cu un profund respect,
AN’ANASHA.

Contact

Telefon: 0744 274 582 
Email: info@scoalakryon.ro

 

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.