Noutăți

 

 

 

 

 
Sabine Sangitar: Da! Este acum!
În principiu se poate spune că decizia a fost luată odată cu aprinderea Cristalului Mona’Oha dar oamenii încă nu știu prea multe despre asta. Nu a fost adresat și alimentat îndeajuns de mult. Motivul pentru care este astfel, este că vechiul ciclu încă se suprapune pe noul ciclu. Încă nu este suficient de clar.
Noul Ciclu este aici dar nu este atât de clar. Fricțiunea nu a atins încă punctul culminant. Din această cauză astfel de lucruri sunt diminuate. Dar, la un moment dat, va exista claritate – atunci când nu va mai fi suprapunerea, când perioada de adaptare va începe cu adevărat va fi din nou ca în Nyroos.
Cu siguranță că nu putem spune că procesul realizării deciziei s-a întâmplat într-un minut. Cu siguranță vor trece din nou mulți ani în care un astfel de nivel al conștienței să se dezvolte și să fie realizată o nouă decizie.
Sabine Sangitar: Da, așa este. Dar pot deja să spun că cei care au fost prezenți la aprinderea Cristalului Mona’Oha, la fel ca în Atlantida, au realizat ceva măreț pentru ca Dumnezeu să nu inhaleze. Este un punct culminant incredibil! Nu prea este menționat atât de mult de către lumea spirituală deoarece acum se întâmplă alte lucruri. Totul a fost schimbat puțin. Energiile nu au ajuns încă acolo și luptele încă există.
De fapt, o parte din istoria Atlantidei se repetă chiar acum! Totul se întâmplă foarte repede. De abia avem timp să gândim. Informațiile continuă să tot apară.
Sabine Sangitar: A fost mult mai repede în Atlantida. Nu am fi avut timp să stăm împreună atât de confortabili cum suntem acum 😊
 

Contact

Telefon: 0744 274 582 
Email: info@scoalakryon.ro

 

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.