18 mai 2010
OMAR TA SATT draga mea Familie a luminii albastre aurii,
Vestitorii Ascensiunii sunt perceptibili si vizibili pentru toata lumea. Chiar si oamenii care au retineri in privinta spiritualitatii, simt schimbarile. Multi oameni sunt speriati sau ingrijorati. Este de inteles : cutremure, inundatii, eruptii vulcanice, banii care isi pierd valoarea si tot mai multi oameni care raman fara servici. De ce anume ne putem tine atunci cand totul in jurul nostru colapseaza?Kryon a spus deja in mesajele sale, acum cativa ani, ca vechile structuri vor disparea si ca vor aparea noile structuri. In dualitate, deseori, este dificil de inteles ca vechile structuri trebuie sa dispara pentru ca noile structuri sa se poata manifesta. Ar fi mult mai usor daca ne-am trezi intr-o dimineata si am descoperi ca Ascensiunea a avut loc. Din pacate, nu se va intampla astfel, si, personal, consider ca e mai bine asa. Tot ce se intampla este dezvoltare energetica iar noi o putem experimenta.
Odata, in Lemuria, am facut un juramant de a fi de ajutor pentru ca schimbarea dimensiunilor sa aiba loc. Eu am totala incredere ca fiecare schimbare ne aduce mai aproape de Ascensiune. Doar dupa Ascensiune vom putea experimenta cu adevarat extazul, fericirea. Sunt mandra ca pot face parte din astfel de timpuri, si voi face totul pentru a-mi indeplini misiunea. Sunt constienta ca schimbarile pot fi dureroase, dar stiu si ca Lady Gaia isi ridica energiile pas cu pas exact asa cum facem si noi, oamenii. Cei 36 de Inalti Consilieri ne spun deseori: Acestea sunt timpurile pentru atentia interioara. Cand raspandesc acest mesaj, ei ne spun ca atunci cand ne aflam centrati in profunzimea din noi, atunci ne putem simti puterea divina cel mai mult.
Exista atat de multa putere in voi – va puteti baza pe aceasta putere. Aceasta putere va aduce siguranta si pace. Nu suntem singuri, marile lumini fac tot posibilul sa ne sprijine. Din pacate, acest lucru este deseori gresit inteles, iar lumea spirituala este acuzata pentru anumite lucruri de care nu este responsabila. Lumea spirituala sta alaturi de noi cu iubire neconditionata si ne invaluie in energii luminoase. Ei fac totul pentru ca noi sa ne percepem ca oameni divini si sa realizam cine suntem cu adevarat.
Va trimit multa Pradna si Elexier,
A voastra, Sabine Sangitar.
 
Channeling Kryon
Eu sunt Kryon si va intampin prin cuvintele Omar Ta Satt, dragii mei Lucratori ai Luminii. Acesti vestitori ai Ascensiunii sunt doar inceputul unor mari schimbari. Doar cand vechile tipare se vor dizolva, doar atunci pot veni Noile Energii. Nu  va putem oferi o data la care va avea loc Ascensiunea. Noi va chemam sa traiti in momentul prezent.
Prin deschiderea Portilor spre Lentos, intreaga putere a Luminii Prosonodo curge inauntru, iar acest fapt duce la mari schimbari, atat in exterior cat si in interior. Sufletul vostru devine mai usor de perceput, iar sentimentele care inca nu au iesit la suprafata, nu mai pot fi retinute. Mintea va incerca sa inteleaga si sa directioneze toate acestea, dar sufletul vostru este mai puternic.
Cateodata, sentimentele reprimate pot fi dureroase, dar cand le aduceti la suprafata ele pot fi vindecate cu Lumina Prosonodo. Acestea va conduc spre o iubire mai profunda pentru voi si va aduc pace. Lumina Prosonodo invaluie intreaga planeta. Chiar daca pot aparea procese dureroase, Lumina Prosonodo aduce mantuire. Prin ridicarea energiilor Pamantului, energia omnipotentei este adusa tot mai mult in dualitate. Acest lucru presupune faptul ca va veti simti inima divina tot mai mult. Prin acestea sunt eliberate puterile din voi care va permit sa va creeati viata asa cum este corect pentru voi.
Voi sunteti Lucratori ai Luminii minunati si sunteti indreptatiti sa va traiti viata in sanatate, bucurie, pace si abundenta. Iesiti afara din tiparul fricilor colective si aveti incredere ca totul este cuprins in planul divin.
Noi va insotim. Noi va iubim nemasurat. Voi purtati in voi tot ceea ce aveti nevoie pentru a raspandi lumina si in exterior.
An’Anasha.
Kryon.
19 Mai 2010
OMAR TA SATT, iubita mea familie,
Este de ajutor sa trimitem energii in zonele de criza?
Pentru inceput, aceasta este o intrebare foarte simpla. Raspunsul, totusi, nu este la fel de simplu. Noi privim mult din punctul dualitatii si judecam in conformitate cu acesta. Firesc este astfel – ca om doresti sa ajuti (plin de compasiune).Stim ca structurile colapseaza si ca anumite zone de pe Pamant sunt afectate de aceste colapsuri. Exista un motiv, chiar daca noi nu-l intelegem. Personal fac astfel : trimit lui Lady Gaia Cristale si am incredere ca aceste Inalte energii isi gasesc calea. Din copilarie, ma rog in fiecare seara si , la final, trimit iubire si lumina tuturor oamenilor.
Oamenii (indiferent de ce frecventa apartin) care abuzeaza de putere cunosc acest lucru! Cand priviti spre intreaga lume puteti fi cuprinsi de disperare cateodata. De aceea este atat de important sa va centrati in profunzimea din voi. Cand ma aflu in starea de profunzime si simt cine sunt, atunci radiez aceasta profunzime in exterior.
Ma intreb deseori cum poate cineva sa explice altor oameni spiritualitatea. In opinia mea, trebuie facut acest lucru in cat mai putine cuvinte si in cat mai multa manifestare. Incerc sa ma intalnesc cu fiecare om si fiecare suflet plina de respect. Nu mi-as forta niciodata propria mea opinie asupra altei persoane si intotdeauna incerc sa folosesc cuvinte pline de iubire. Dar, imediat, ma disociez de energiile care nu-mi servesc. Bineinteles ca sunt constienta ca exista oameni care abuzeaza de puterile lor. Dar este mult mai important pentru mine faptul ca stiu ca exista mult mai multi oameni care isi folosesc puterile pentru a raspandi iubire si lumina. Intotdeauna imi indrept atentia spre iubire si lumina.
Chiar daca, cateodata , nu va puteti simti forta divina, ea este, totusi, acolo, si va asteapta sa o folositi. Va iubesc foarte mult si va trimit mult ELEXIER.
A voastra, Sabine Sangitar.
19 Mai 2010
Este foarte important pentru mine sa va spun ca sunt plina de respect si consideratie pentru cei care fac channeling-uri.
Este, de asemenea, important pentru mine sa scriu aceste mesaje pentru voi  si sa fiu astfel alaturi de voi. In acest timp sunt in contact cu Inaltii Consilieri ai Luminii. Fiecare om are dreptul la propria sa opinie si respect acest lucru foarte mult, chiar daca apartine sau nu Scolii Kryon.
Multa iubire,
Sanbine Sangitar.
19 Mai 2010
Dragii mei Lucratori ai Luminii, tocmai am primit prin channel nume originale si doresc sa va scriu si astazi anumite lucruri inainte de a-mi lua ramas bun de la voi pentru azi.
Stiu cat de mult va ingrijorati, dar va spun ca Ascensiunea va avea loc! Toti purtati atat de multa iubire in voi, iar energiile Pamantului, deja vibreaza atat de inalt.
Poate cineva sa ceara lumii spirituale sa-i incarce celulele cu cele mai inalte energii? Da, bineinteles. Dar, atata timp cat suntem in dualitate, tiparele energiilor din dualitate se vor forma din nou. Cu cat cineva este mai expansionat energetic, cu atat mai neplacute se simt aceste tipare. De aceea este atat de important sa va curatati aura.
Pe curand,
A voastra, Sabine Sangitar.
21 Mai 2010
OMAR TA SATT dragii mei Lucratori ai Luminii,
De ce atat de multi oameni isi pierd, din nou, spiritualitatea? Aceasta este o intrebare foarte importanta!
Inainte de a va raspunde, este important sa va precizez ca aceasta este parerea mea personala si ca raspunsul nu provine de la cei 36 de Inalti Consilieri ai Luminii.
Experienta mea, acumulata pe parcursul a multor ani, mi-a aratat ca anumiti oameni devin spirituali pentru ca doar isi doresc implinirea propriilor dorinte. Cand acest lucru nu se intampla asa cum si-au imaginat ei, credinta se evapora la fel de repede cum s-a format. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa aveti dorinte. Cred ca munca in lumina si spiritualitatea trebuie sa provina din inima pentru a servi si ajuta ceilalti oameni si mama Pamant. Cand aceasta este intentia si trairea, indiferent de circumstante, atunci acea persoana este de neclintit in credinta sa pe care nu o poate pierde.
Stiu, multi vor spune ca mie imi este usor sa vorbesc si ca traiesc in mare abundenta. Si eu am trait vremuri grele, dar de un singur lucru am fost sigura: Indiferent de circumstante, imi voi implini misiunea.
Disocierea este foarte importanta.
Stiu ca nu este usor sa va disociati intotdeauna, in special atunci cand sunt cuvinte care au nevoie de compasiunea noastra. Nu exista un raspuns usor pentru disociere, si fac acest lucru urmandu-mi sentimentele. Multi oameni confunda munca in lumina cu ajutorul, si nu indraznesc sa spuna NU cand este cazul. Dar, a spune NU, nu presupune ca nu sunteti o persoana buna. Noi toti trebuie sa intelegem ca scopul este mult mai mare si ca trebuie sa ne concentram asupra lui. Cateodata, este important sa lasam oamenii sa-si traiasca propriile procese pentru a se intari si a-si urma calea. Si aceasta este o munca in lumina nascuta din iubire.
Intr-o incarnare, planul divin este de neschimbat?
Nu este usor de raspuns, nici nu exista cuvinte putine pentru a raspunde.
Toate vietile primesc un plan divin si , consecvent nu exista un inceput si un sfarsit. Intelectul nostru nu este suficient pentru a intelege macar o parte din acest adevar.
Cand v-ati incarnat in dualitate, vi s-a dat totul pentru a va trezi. Kryon, a spus odata ca voi purtati tot ce aveti nevoie in voi, dar nu puteti vedea acest lucru. Imaginati-va un puzzle care se afla in fata voastra imprastiat in multe bucatele. Din cauza atator bucati noi nu putem vedea imaginea . Cateodata oamenii se concentreaza doar pe anumite parti ale intregului. Cei 48 de Pasi ii ajuta pe oameni sa vada toate bucatile pentru a putea vedea imaginea intreaga. Acesta este un mare dar si un ajutor important. Sa vezi intreaga imagine, aceasta este Trezirea. In plus, bucatelele care formeaza imaginea sunt stabilizate si conectate. Bucata cu bucata, sunt alaturate pentru a forma o minunata imagine care este unica, imaginea voastra! Este atat de minunat!
Acum trebuie sa ma opresc. Va iubesc.
A voastra, Sabine Sangitar.
2 Iunie 2010
OMAR TA SATT draga mea familie,
Este atat de minunat sa fiu din nou alaturi de voi!!!
Pentru inceput, este foarte important pentru mine sa va spun ca sunt in contact cu cei 36 de Inalti Consilieri ai Luminii, in timp ce scriu aceste randuri. Cand voi exprima o idee personala va voi spune pentru ca voi sa stiti ca nu este o idee care provine de la cei 36 de Inalti Consilieri.
Multi oameni au numeroase frici cand se gandesc la Ascensiune. Se gandesc ce se va intampla cu familia lor, cu copiii sau animalele?
Inteleg pe deplin toate acestea. Dar este important sa ramaneti in momentul prezent chiar si avand aceste ganduri. Puteti fi siguri ca foarte multi oameni se vor trezi sau se vor ridica energetic inainte si in timpul ascensiunii. Cateodata este indeajuns ca un singur membru al unei familii sa fie intr-o atat de inalta vibratie incat sa provoace si ridicarea altor energii. Poate, unii nu sunt deschisi deja spre toate acestea, dar totul se va schimba! Exista si o faza de adaptare in care oamenii inca au timp sa se decida. Este o epoca a increderii, si cu cat aveti mai multa incredere cu atat mai mult lumina voastra va radia cu intentii clare.
Multi copii sunt deja nascuti cu un nivel inalt al luminii. Multi dintre acesti copii, la inceput, au probleme cu energia dualitatii. Deseori, acestia sunt copiii care sunt nervosi si foarte activi. Ei au nevoie de foarte, foarte multa atentie si iubire.
Poate ca ar fi fost mai bine sa nu va fi zis ca va voi informa despre ascensiune cu 6 saptamani inainte. Acum, multi oameni se intreaba cum voi lua legatura cu ei, sau daca ar trebui sa poarte telefonul mobil in permanenta alaturi. Nu trebuie sa asteptati langa telefon! Va promit, veti fi informati, indiferent cat sunteti de departe. Vom lua legatura cu voi prin mail, sau prin posta. Vreau sa va eliberati de aceasta frica!
Se poate intampla ca un Lucrator al Luminii sa nu mai simta nimic ?
Cateodata oamenii nu mai simt nimic si se simt ca si taiati de la propriile energii. Acest lucru poate avea mai multe motive dar nici unul care ar trebui sa va impovareze. Deseori, acesta este un semn ca oamenii se afla in fata schimbarilor  si a eliberarii tiparelor, tipare pe care le-ati absorbit in timpul Pasilor si care sunt inmagazinate si eliberate in momentul potrivit voua. Cateodata este si cazul in care cei 36 de Inalti Consilieri ai Luminii lucreaza la corpul vostru de lumina deoarece vad ca sunteti aproape pregatiti sa pasiti spre un nivel de energie mai inalt. In acel moment ei lucreaza in ajutorul vostru. Sunteti intotdeauna conectati, iar cei 36 de Inalti Consilieri sunt intotdeauna alaturi de voi.
La final vreau sa va transmit ca i-am intrebat din nou pe cei 36 de Inalti Consilieri, de ce unii oameni isi pierd spiritualitatea atat de repede. Raspunsul primit a fost : Aratati-va adevaratele intentii, fiind alaturi de oameni.
Sper ca toate acestea va ajuta. Din pacate cuvintele nu sunt intotdeauna suficiente pentru a transmite ceva. Este foarte important pentru mine sa fiu alaturi de voi, dar este si dificil sa ma exprim clar. Daca as putea sa va rostesc toate acestea, mi-ar fi mult mai usor.
Va iubesc foarte mult,
A voastra, Sabine Sangitar.
4 Iunie 2010
OMAR TA SATT draga mea familie,
Este posibil sa va treziti inainte de Pasul 48?
Cei 36 de Inalti Consilieri ne dau un raspuns foarte clar : DA!!!!!
Ar fi o mare aroganta sa spunem ca doar cei care fac Pasii se trezesc. Acesti Pasi sunt o cale care face posibila recunoasterea propriiei fiinte pe deplin. Aceasta cale va fi urmata doar de acei oameni care apartin frecventei albastre aurii. Acesti oameni simt ca aceasta cale este a lor. Cateodata se intampla ca oamenii sa se trezeasca inainte de Pasul 48, dar, cu toate acestea, este bine sa terminati Pasii pentru a va intari toate structurile si pentru a absorbi tiparele care sunt inmagazinate in fiecare Pas. Cateodata oamenii sunt treziti dar nu se simt prea bine. Acest lucru se poate intampla ocazional atunci cand trezirea are loc prea repede. Acei oameni, deseori isi pierd impamantarea si nu pot face fata vietii de zi cu zi. Astfel apar si simptomele corpului de lumina. De aceea, eu cred ca este nevoie de timp sa va bucurati pe deplin de trezire. Acest lucru este si ceea ce isi doresc Inaltii Consilieri ai Luminii. Noi suntem aici, pe Pamant, pentru a fi fericiti, sanatosi, sa avem parte de iubire umana, abundenta, securitate si pace!
De ce sunt oamenii informati de ascensiune inainte cu 6 saptamani?
Deoarece grupurile vor dori sa se intalneasca. Pionierii, de exemplu, sau vindecatorii Pamantului sau Preotii si Preotesele. Poate, multi vor dori sa vina in Rosenheim, si din aceasta cauza consider ca este corect sa va anunt. Este un mare eveniment pentru noi toti!!!
Inceteaza indoielile vreodata?
Se pare ca o mica indoiala va ramane mereu in noi atata timp cat dualitatea exista. Este important sa nu acordati prea mult spatiu indoielilor si sa va directionati atentia pe incredere. Sunteti atat de minunati, iar indoiala nu va lasa sa simtiti acest lucru in profunzime. Dar ceea ce este foarte important pentru mine este ca pentru a fi liber de indoieli nu are nici o legatura cu sinceritatea. Nu puteti sa va testati sinceritatea prin indoiala!
A fi sincer inseamna sa va analizati deseori si sa va priviti in ochi. Dar acest lucru este complet diferit in indoiala.
Fiecare AN’ANASHA pe care o primesc de la voi v-o trimit inapoi inmiit !!! Deoarece fara voi si fara increderea voastra in Pasi, mesajele nu ar fi putut sa fie raspandite in toata lumea. Din profunzimea sufletului meu, va spun ca sunteti iubirea vietii mele !!! A voastra, Sabine Sangitar.
9 Iunie 2010
OMAR TA SATT draga mea familie,
O intrebare care ne-a fost trimisa este: De ce nu ne alaturam pentru a organiza o ascensiune mai blanda?
Toate frecventele de pe planeta poarta planeta spre o vibratie diferita prin iubirea si forta lor divina. Prin aceasta mare iubire a fost deja posibil sa fie impletita reteaua planetara de iubire, iar ascensiunea va avea loc  asa cum va fi. Acest lucru nu are legatura cu tiparele de gandire ale studentilor Kryon, ci sunt declaratii clare ale celor 36 de Inalti Consilieri in care studentii Kryon si Pionierii Luminii, cred.
Bineinteles ca exista si o miscare contra luminii in faza de ascensiune, iar aceasta are efectele ei, dar forta iubirii este mai puternica.Prin aceasta miscare de impotrivire si prin deschiderea portii dimensionale a Lemuriei nu vor fi doar cutremure ci si eruptii vulcanice. Prin acestea , pe Pamant va fi putin mai intunecat, Kryon se refera la aceasta prin ceata densa.
Imediat ce voi mai avea timp va voi mai scrie despre noi subiecte discutate cu cei 36 de Inalti Consilieri, dar pana atunci va trimit mult Elexier !!! Sunteti profund in sufletul meu, este atat de bine ca existati!!!
A voastra,
Sabine Sangitar.

Contact

Telefon: 0744 274 582 
Email: info@scoalakryon.ro

 

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.