Omar ta satt dragă Familie,
Sunt foarte bucuroasă că sunteți aici și citiți aceste rânduri. De mai mult de 18 ani lucrez ca medium al Noilor Timpuri și multe au putut să apară în toți acești ani. Cu ajutorul celor 36 de Înalți Consilieri ai Luminii, Școala Kryon a luat ființă.
Un nou Ciclu temporal a început și multe schimbări ne așteaptă. Misiunea mea este să-i ghidez cu întreaga mea sinceritate ca medium al Noilor Timpuri, pe oamenii care rezonează cu aceste informații. Pentru mine nimic nu este de la sine înțeles și fiecare persoană îmi atinge Sufletul.
Vă doresc multă bucurie și vitalitate,
Sabine - Sangitar
Draga mea familie a luminii albastre aurii,
In primul rand doresc sa exprim un mare An’Anasha pentru minunatele mesaje pe care mi le-ati trimis după festival ! Le-am luat pe toate cu mine, acasa, şi le-am citi impreuna cu Heiko El’Shara. M-au emotionat foarte profund.
Pentru mine, personal, a fost unul dintre cele mai frumoase festivaluri, deoarece am putut simti iubirea, armonia şi pacea atat de profund. De aceasta data am avut destul de mult de lucru inainte de festival. Dar când am urcat pe scena şi v-am vazut, totul a fost dat uitarii. Imediat am putut simti marea energie a iubirii. Aceasta m-a facut foarte fericita! Niciodată nu reusesc să-mi găsesc cuvintele pentru a va exprima cât de mult înseamnă aceste întâlniri pentru mine.Ma simt în siguranţa şi, acasa. Nici nu va imaginati cât de des readuc în mine acest sentiment în munca mea de zi cu zi, şi astfel, imediat simt siguranţa şi fericirea . AN’ANASHA.
Meditatiile lui Heiko El’Shara înseamnă foarte mult pentru mine. Ele cuprind foarte multa putere.
După aceasta foarte intensa şi puternica intrare a lui Chamuel în corpul meu, a trebuit sa ma odihnesc câteva zile. Ochii inca ma dor puţin şi astăzi dar sunt din ce în ce mai bine de la o zi la alta.
Acesta a fost Festivalul Kryon în care au avut loc cele mai multe miracole. Unul dintre motive a fost ca atat de mulţi oameni au reusit sa se deschida. Alt motiv a fost dat de intrarea Îngerului Chamuel în corpul meu care a fost foarte intensa. El a ancorat Cristalul Shen’Arin în corpurile de lumina şi a transmis energia vindecătoare care a dizolvat, prin ochii sai, durerile emoţionale.
Multi au simtit canalizarea lui Sheldrak ca puternica şi emotionanta. Tipare speciale ale trezirii au fost adaugate la aceasta canalizare. Unii oameni au trait şi o experienţa a trezirii cu Sheldrak.
Picăturile de iubire ale lui Isus şi Lady Nada au avut un efect puternic de vindecare asupra durerilor emoţionale.
Personal, pentru mine a fost emotionant cum Maris a activat al treilea nivel al corpului de lumina impreuna cu noi. Stiu cât de mult au lucrat Arcturienii pentru ca acest lucru sa fie posibil, cât de neobositi si-au realizat sarcinile şi continua sa se puna în serviciul nostru, al oamenilor.
Lumea spirituală m-a chemat sa ma conectez cu energia Shiva în fiecare seara incepand cu 1 iunie 2009. Prin aceasta, pregatirea pentru Festivalul Kryon din Toamnă, incepe deja. Va fi o intrare a lui Shiva în corpul meu şi imi pot inchipui ce înseamnă acest lucru dacă deja trebuie sa ma pregătesc.
Draga mea familie, astept cu nerăbdare să vă vad din nou la următorul festival, peste cinci luni. Imi iau ramas bun prin cuvintele lui Sheldrak : TOTUL ESTE POSIBIL !
A voastră,
Sabine Sangitar.
image1

Pietre energizate

View more
image2

Cristalele de Lumină

View more
image3

Profesiile Noilor Timpuri

View more
image6

Pașii Sol'A'Vana

View more
image7

Cei 36 de Pași ai Trezirii

View more
image8

Pașii Sa'Maa'Tah

View more

Contact

Telefon: 0744 274 582 
Email: info@scoalakryon.ro

 

We use cookies on our website. Some of them are essential for the operation of the site, while others help us to improve this site and the user experience (tracking cookies). You can decide for yourself whether you want to allow cookies or not. Please note that if you reject them, you may not be able to use all the functionalities of the site.