-Croitoria Îngerilor-

De Sabine SangitarStea căzătoare

Prefata

Îngerii au abilitatea de a-şi asuma un corp. Poate v-ati intrebat de ce fac îngerii acest lucru? Îngerilor le place sa se joace şi iubesc frumusetea, dar mai exista inca un motiv mult mai important.

Câteodată, oamenii calatoresc prin Poarta Stelara pentru a vizita îngerii. În asemenea ocazii, îngerii isi manifesta un corp şi isi asuma o forma umană. Şi pentru acest lucru exista în univers, Îngerii Croitori.

Dincolo de Poarta Stelara, la trei câmpuri magnetice spre dreapta, dincolo de luna – de acolo drept inainte, veţi gasi Croitoria Îngerilor “Pălării şi Şepci mici”.

Este singurul din univers şi din această cauză este foarte aglomerat. Trebuie să ştiţi ca îngerii sunt foarte sociabili şi fiinte carora le place sa vorbească. Deoarece deseori trebuie sa astepti o perioada la poarta, îngerilor le place sa impartaseasca ultimile noutati divine, bineânţeles în limbajul îngerilor numit Ari So Am. Îngerii au întotdeauna subiecte de discutie – despre marile puteri, despre Elohimi sau despre planete îndepărtate şi multe altele.

Erau multe de realizat în Croitoria Îngerilor.  Lady Nada a comandat trei rochii odata, iar rochia sfera a îngerului Sofia nu era nici ea gata. Dar îngerii croitori erau harnici şi isi realizau sarcina cu mare bucurie şi dedicare.

Îngerul Firius era supraveghetorul şi avea multe responsabilităţi. Comenzile ceresti trebuiau livrate exact asa cum erau comandate. Erau în special importante culorile şi broderiile. Firius se agita în toate directiile şi dadea din când în când instrucţiuni, dar era foarte incantat de echipa sa. Doar un singur înger numit Sina il ingrijora. Nu pentru ca Sina nu facea treaba buna, din contra, Sina era în special iscusita la croitorie. Simtea foarte bine culorile şi broderiile. Dar, uneori, Sina parea a fi departe şi ingrijorata. Firius se intreba dacă totul avea de-a face cu faptul ca Sina s-a reintors în Univers din serviciul ei pe Pământ, destul de recent.

Sina era foarte ingandurata şi purta o mare durere în sufletul ei de înger. Intr-adevăr Sina era plina de fericire sa fie înapoi acasa, la fratii sai, în sfarsit. Dar exista ceva ce ii marca bucuria.

Cand Sina a parasit planeta Pământ pentru ca sosise timpul, ea a trebuit sa lase în urma pe cineva pe care il iubea foarte mult. Planeta Pământ este inca foarte densa în energie şi marile lumini, oamenii, au acceptat aceasta densitate şi , în acelaşi timp, au uitat cine sunt. Aceşti oameni purtau imense poveri în vibraţia lor. Majoritatea oamenilor se simteau separati de Dumnezeu şi singuri. Când un suflet parasea corpul, deseori era o mare durere pentru oamenii apropiaţi deoarece nu realizau ca sufletul se intoarcea acasa. Oamenii numeau acest proces, moarte. Ei considerau ca pierdeau persoana pentru totdeauna şi plangeau amarnic. Astfel s-a întâmplat şi cu cei care o iubeau pe Sina. Este adevărat ca oamenii au auzit de Dumnezeu, dar inima lor era deseori inchisa şi credeau doar ceea ce vedeau.

Sina a oftat şi nu a realizat ca Firius statea chiar langa ea. Doar când a salutat-o prin cuvintele OMAR TA SATT, l-a observat. Firius s-a uitat la rochia pe care Sina o cosea pentru Lady Nada şi a ramas mut în fata frumusetii “oh Sina, cât de frumos lucrezi. Lady Nada va fi incantata!”. Cu timiditate, dar inca zimbind, Sina s-a uitat la Firius “ Sti, Firius, am privit multe lucruri pe Pământ. Oamenii, acolo, deseori purtau rochii frumoase”.

Dintr-o data, Firius a simtit ca ceva s-a schimbat. Bolboroseala Îngerilor a incetat. De regula, acest lucru se întâmpla doar când sosea cineva important. Firius a tasnit spre poarta cât a putut de repede. Aproape ca nu a putut sa creada ce vede. O mare de culori acoperea Croitoria Îngerilor “Pălării şi Şepci mici”. Firius se scutura de bucurie şi, ce mare onoare, era chiar nava de lumina a lui Ashtar Sheran.

Adonai Ashtar Sheran este una dintre cele mai puternice fiinte din Univers. El stabileste pacea şi ordinea cu flota sa. Magnificele raze de culori sunt decoratii pe care le-a primit pentru serviciile sale. O nava mica de transfer s-a apropiat de Croitoria Îngerilor şi o fiinta de lumina s-a transportat spre poarta.

“OMAR TA SATT, sunt Ilu din confederatia pacii, în serviciul lui Adonai Ashtar Sheran. Am o comanda pentru realizarea a doua costume realizate de cel mai bun înger croitor. Costumele sunt pentru Ashtar Sheran şi Arius Nux.

Desi fiinta de lumina Ilu se retrase deja de ceva timp, Firius nu-si putea misca aripile de entuziasm. Doar când clopotelul care anunta pauza a sunat, doar atunci Firius si-a putut misca aripile.

Ar fi fost sfarsitul programului de munca deja de mult timp, dar asa cum se întâmpla în perioadele de timp neliniar, micul înger Sina inca se afla la masina de cusut realizand cele doua costume. Cu mare răbdare şi iubire Sina cosea, cosea şi iar cosea. Costumele au fost terminate în acea seara. Splendide şi stralucitoare se aflau în fata lui Sina. Cu atentie, ea mangaie gulerele albastre.

Imediat Croitoria Îngerilor s-a umplut de lumina iar Sina se trezi privind chiar în ochii lui Ashtar Sheran şi Arius Nux. Ea ii privi cu respect pe cei doi domni şi le inmana costumele. Era foarte evident cât de satisfacuti erau cei doi de costumele lor şi i-au dat lui Sina un mare An’Anasha.

Adonai Ashtar Sheran era pregătit sa plece, dar Arius Nux nici nu s-a clintit. Ashtar Sheran privi spre Arius Nux şi realiza ca cel mai bun prieten al sau inca avea ceva de împlinit. S-a retras în tacere.

Arius Nux o privea pe Sina cu insistenta. Isi amintea ceva. Ceva i-a atins sufletul “ De unde esti?” intreba Arius Nux. Sina care simtea şi ea o atîngere în suflet ii raspunse : “Tocmai am revenit din serviciul de pe Pământ”. Şi imediat toata durerea izbucni din Sina, deoarece deja asteptase de mult timp. Arius Nux era un foarte bun ascultator şi intelegea foarte bine durerea lui Sina. Şi el a trebuit odata să-şi ia ramas bun de la cineva, dar aceasta este o alta poveste.

Arius Nux a avut o sarcina diferita inainte sa facă parte din confederatie. Când inca era foarte tanar a avut sarcina de a trimite stele cazatoare prin Poarta Stelara oamenilor. Nux era foarte cunoscut deoarece creea cele mai frumoase stele cazatoare. Câteodată ele trezeau seminţele de iubire din inimile oamenilor.

Sina a ajuns pe nava de lumina şi era uimita. Aproape de Arius Nux ei au luat un lift pana la ultimul nivel, la platforma de observatie. Cerul cosmic instelat stralucea iar Sina a absorbit întreaga frumusete. La capatul platformei se afla o banca. Arius Nux şi Sina s-au aşezat pe banca şi au privit în departare.

Adonai Ashtar Sheran dadu echipei sale cursul spre Poarta Stelara şi zambi în acelaşi timp.

Ajunsi la Poarta Stelara se putea vedea deschizatura dintre dimensiuni. Arius Nux privi spre Sina plin de iubire. Pe pământ, intre munti, era omul iubit de Sina, şi el aşezat pe o banca. Ceva l-a determinat sa facă acest lucru. Plin de tristeţe din cauza mortii lui Sina el privea cerul. “ Dacă as putea primi inca un semn as putea crede ceea ce Sina mi-a spus întotdeauna despre Univers. Dar acest semn probabil ca nu se va întâmpla niciodată!”

Dintr-o data o stea cazatoare, asa cum nu a mai existat niciodată, aparu pe cer. Cazu din cer sub forma de inima iar inima celui iubit de Sina a carui nume era Lukas intelese:” Sina s-a intors acasa şi o voi vedea din nou”. Lukas privi din nou spre cer şi realiza: “Sina nu doreşte ca eu sa o jelesc”. Isi trimise toata iubirea spre Sina şi astfel, o lasa sa mearga mai departe.

Sina lua mana lui Arius Nux şi o stranse. Cuvintele nu erau necesare. Mult timp ei au continuat sa stea pe banca şi sa priveasca în departare.

Firius a ramas consternat când a intrat în Croitoria Îngerilor. Sina statea la masina de cusut, ca de obicei, dar ceva se schimbase. Sina canta un cantec minunat şi era radioasa. Firius banui ce se întâmpla şi a început sa zambeasca…

Dacă veţi fi vreodata în apropiere, sa vizitati Croitoria Îngerilor : “Pălării şi Şepci mici”. Firius şi Sina abia asteapta vizita voastră.

 

Pe curand.

image1

Pietre energizate

View more
image2

Cristalele de Lumină

View more
image3

Profesiile Noilor Timpuri

View more
image4

Cei 48 de Pași

View more
image5

Pașii Pionierilor Luminii

View more
image6

Pașii Sol'A'Vana

View more

Contact

Telefon: 0744 274 582 
Email: info@scoalakryon.ro

 

Cookies make it easier for us to provide you with our services. With the usage of our services you permit us to use cookies.
More information Ok Decline